Aripile frante ale vietii si flacara rece a singuratatii ….
De fiecare data cand ma trezeam in ultima vreme simteam langa mine o prezenta calda, cu toate ca in cele mai multe cazuri era doar imaginatia mea obosita de dorintele mintii legate de o viata linstita. Era o prezenta ce dadea fiori de fericire pana si celor mai sumbre ganduri care puteau fii intr-o minte intunecata de tristete si singuratate, primeai elementul primordial legat de fericire, primeai zambetul care persista o vreme buna din zii, iti facea intr-un fel si raul care il intampini in aceea zii sa para mai bun. Problema este ca prezenta aceea calda a inceput, incetu cu incetu ,sa apeleze la un climat mai polar, a inceput sa se raceasca tot mai mult ;precum umbra dispare in momentul in care este lumina ,dar chiar daca nu vezi aceea umbra ea tot acolo este tot in acel loc. Prezenta aceea a ales un fel de lasare a noptii friguroase in ea. Culmea este ca modul de a incalzii un suflet rece este cu un suflet cald, prezenta a reusit sa incalzeasca un suflet rece, la tinut bine la caldura, la strans in brate, la facut sa se simta renascut; dar pana la urma a ales chiar insasi ea iarna sufletului si a propagato inapoi pe cel care il incalzise deja, lasandu-l intr-un frig intunecat complet, lipsit de realitate, lipsit de protectie, lipsit de Vise.
Culmea este ca in momentele fericiri simti ca ai primit aripi de la Dumnezeu si simti ca ai putea sa zbori, sa iti lasi fericirea sa te duca in locuri nemaivazute, nemaintalnite din mintea si sufletul tau, dar dupa teoria eterna a schimbului echivalent in lume, pentru ceva bun trebuie sa se intample si ceva rau. Din fericirea aceea abundenta care curge prin tine si iti da forta sa zbori prin propriile ganduri si sentimente, se naste efectul negativ, tristetea, iti frange aripile divine si te arunca inapoi in lumea muritorilor unde iti era locul de fapt de la bun inceput, iar pentru ca ai cutezat pur si simplu sa vrei sa atingi divinitatea prin dorinta de a zbura liber in propriile ganduri si sentimente, vei fi pedepsit aspru inapoi, fiind aruncat intr-un foc rece, un foc inghetzat, arzand cu o flacare glaciara care este aprinsa constant de singuratatea din sufletul tau. Odata aparut acest foc in viata oricarui om, odata avand aripile frante ale gandirii si sentimentlor, omul devine o fantoma a trecutului, o umbra a ce a fost odata in viata care a avut-o …
Au disparut visele, au disparut dorintele, a disparut fericirea, dar cel mai dureros a disparut … EA !
